Click to listen highlighted text!

 

Pentru noi, cei născuți și crescuți în localitatea Pantelimon, acest oraș are și va avea mereu o însemnătate aparte. Chiar dacă este în imediata vecinătate a orașului București, când ne gândim la Pantelimon, ne gândim la „acasă”, la străzile pe care ne-am petrecut copilăria, bătându-le în lung și în lat, la școala care ne-a format sau la comunitatea noastră de oameni gospodari și primitori.

Localitatea noastră s-a format în secolul al XVII-lea și a fost numită, de oamenii care s-au așezat aici, „Fântâna Babei Ana”. Odată devenit sat, acesta a purtat – pe rând– numele de Obilești și Florești. Domnitorul Grigore al II-lea Ghica a construit în aproprierea satului o mănăstire cu spital, pentru îngrijirea bolnavilor, această clădire existând și în ziua de astăzi pe insula Lacului Pantelimon.

Hrisovul domnitorului Ghica, din 12 octombrie 1736, conține următorul text, care face referire la mănăstirea Mărcuța (aflată astăzi în București) și la Fântâna Babei Ana: „Io, Grigore Ghica Voevod, din inima domniei mele am socotit să zidesc și să înalț din temelie o sfântă și dumnezeiască casă întru slava lui D-zeu și întru cinstea și lauda marelui mucenic și tămăduitor Pantelimon, din josul M-rei ce se numește a Mărcuței, pe apa Colentinei, la fântâna ce se zice a-Babei”. În 1750, domnitorul a primit din Grecia brațul drept al Sfântului Pantelimon, pe care l-a adus mănăstirii cu același nume. De la mănăstire, satul și-a luat noul nume, Pantelimon.

În timpul regimului comunist, biserica din cadrul mănăstirii a fost demolată de Nicolae Ceaușescu, care a ordonat înființarea, pe locul ei, al unui complex turistic de lux, deschis în 1987 (Complexul Lebăda). După Revoluția din 1989, complexul a fost retrocedat Bisericii Ortodoxe Române, în 2001.

Datorită apropierii sale de București, comuna s-a extins și ea către est și, în anul 2005, Pantelimonul a devenit unul dintre cele mai importante orașe din Ilfov. Conform ultimului recensământ efectuat pe raza orașului nostru, în 2011, populația se ridică la 25.596 de locuitori, o creștere masivă față de recensământul anterior (2002), când se înregistraseră 16.019 locuitori, demonstrând că orașul nostru a devenit un loc primitor pentru cei care doresc să lase în urmă agitația metropolei.

Orașul Pantelimon se laudă cu următoarele obiective turistice: Mănăstirea Cernica (aflată pe malul lacului cu același nume, unde a trăit călugărul Calinic, teolog al Bisericii Ortodoxe Române, în secolul al XIX-lea); Ferma Animalelor, deschisă din iunie 2009, loc special amenajat pentru copii, pe o suprafață de peste 40.000 mp, unde cei mici pot interacționa cu animale domestice; Pădurea Cernica (aflată la doar 14 km distanță de București), unul din locurile preferate de bucureșteni pentru oaza de liniște și aer curat, unde se pot practica sporturi extreme într-o bază special amenajată în pădure (Extreme Park), vizitatorii pot face mountain-biking sau drumeții; Lacul Pantelimon, vestit pentru pescuitul sportiv; Salina Pantelimon (compusă din 40 tone de sare industrială adusă din Slănic Prahova).

Click to listen highlighted text!