Click to listen highlighted text!

Direcția Poliția Locală Pantelimon, cu susținerea Primăriei  și Consiliului Local Pantelimon demarează o nouă campanie pentru promovarea păstrării liniștii publice în comunitatea noastră.

Cetățenii orașului nostru au la dispoziție un număr de telefon special pentru a semnala situațiile în care gălăgia și zgomotul în localitate sunt la niveluri ridicate, după orele permise.  076GăLăGIE (0764252443) este numărul  de telefon special,  la care cetățenii pot face sesizări cu privire la galacia peste nivelul admis.

Campania vizează păstrarea liniștii publice în localitate, în condițiile în care o mare parte dintre sesizările primite de la cetățeni, de către organele de ordine, se referă la tulburarea liniștii publice. Amenzile ajung până la 1500 de lei.

Poliția locală este înființată în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor,  „ordinea și liniștea publică” fiind unul dintre domenii.

Prevederile privind sancţionarea tulburării liniştii locuitorilor/locatarilor sunt incluse în Legea nr. 61/1991, care a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 96/2014. Amenzile pornesc de la 200 de lei şi ajung până la 1500 de lei iar situaţiile în care tulburarea liniştii este sancţionată sunt următoarele, conform organelor de ordine:

Persoanele sancţionate cu amendă pot face plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor. Acest lucru se poate face în cel mult 15 zile de la comunicarea procesului verbal, iar plângerea se soluţionează de către judecătorie.

Nu exista comentarii.

Spune-ne parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Click to listen highlighted text!