Școala Gimnazială nr. 1 din orașul Pantelimon solicită fonduri menite să ofere o șansă la educație tuturor copiilor din orașul nostru. Proiectul „Școala pentru toți, șansa unei educații de calitate a copiilor și tinerilor din Pantelimon” solicită Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene) sprijin financiar, iar cererea a fost admisă în etapa de evaluare tehnică și financiară.

Proiectul vrea să reducă abandonul școlar timpuriu al copiilor din familii cu probleme (de romi, monoparentale, sărace, cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, care trăiesc din beneficiii sociale, cu nivel scăzut de educație a părinților). Dacă va fi aprobată finanțarea, 15 copii antepreșcolari (de 2 – 3 ani), 60 de copii preșcolari (de la Grădinița nr. 1), 468 de elevi din învățământul primar și secundar (de la Școala Gimnazială nr. 1), 50 de tineri care au abandonat școala (10 – 17 ani), 220 de părinți ai copiilor aflați în risc educațional și 85 de cadre didactice (tot personalul celor două unități de învățământ amintite) vor participa anul viitor și în 2019 la activități diverse, menite să îi aducă și să îi țină la școală pe copii, să le dezvolte competențele, să îi pregătească de examene și să îi ajute să depășească problemele familiale.

În acest scop, vor fi cumpărate materiale noi, necesare activității educaționale, ca laptopuri, tablete, videoproiector, ecran de proiecție, etc. În cadrul activităților pentru copii vor fi organizate și evenimente specifice care să marcheze: 22 martie (Ziua mondială a apei), 1 aprilie (Ziua internațională a păsărilor), 22 aprilie (Ziua internațională a Pământului), 22 mai (Ziua biodiversității), 5 iunie (Ziua mediului), 8 octombrie (Ziua mondială a reducerii dezastrelor naturale).

Nu exista comentarii.

Spune-ne parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>