Elevii care locuiesc în Judeţul Ilfov  dar studiază în București, începând de astăzi, au gratuitate la transportul public în comun (STB). Tot de astăzi vor putea beneficia şi de un abonament lunar valabil pe linia regională de domiciliu.

Gratuitatea se acordă numai pentru elevii din învăţământul acreditat/ autorizat (curs de zi, frecvenţă redusă), primar, gimnazial, liceal şi profesional, care au vârsta până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/ profesionale.
Pentru elevii claselor pregătitoare şi cu vârsta de până la 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare/ carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate/ autorizate pentru anul în curs şi copie după certificatul de naştere.

Pentru elevii cu vârsta de peste 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare/ carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate/ autorizate pentru anul în curs şi copie după actul de identitate.

Abonamentele gratuite vor fi reîncărcate lunar, pe cardurile deja existente, nefiind necesară emiterea de carduri noi decât elevilor care nu deţin un card electronic de călătorie, nominal.

La prima emitere, cardul de călătorie nominal, este gratuit.

Elevii care au deţinut carduri nominale de călătorie şi nu se mai află în posesia acestora, au posibilitatea achiziţionării unui nou card la tariful de 4,7 lei.

Abonamentele utilizate în prezent sunt valabile până la expirare, apoi pot fi reîncărcate gratuit la oricare dintre Centrele de Emitere şi Reîncărcare Carduri STB SA.

Nu exista comentarii.

Spune-ne parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.