Succes pentru echipa de handbal ”Viitorul” Pantelimon!

Handbalistele din cadrul clubului nostru, Viitorul Pantelimon, au avut o săptămână spectaculoasă!

În cadrul grupei Junioare IV, fetele noastre au reușit să aiba două victorii binemeritate, învingând Vulturii București, echipa favorită pentru primul loc și CSS2 București.
Golul victoriei, în meciul împotriva Vulturilor, a fost marcat cu 15 secunde înainte de final de către Alexandra Sărăcin.

În acest joc s-au mai remarcat Raluca Nicolau, Gabriela Chiripisiziu și portarul echipei Alexandra Andrei.

Sportul este sănătate și clădește caractere puternice! Felicitările și recunoștința noastră merg spre aceste fete, care au ales să își petreacă timpul lor liber pe terenul de sport!

Încercăm să construim o campanie de conștientizare în rândul părinților, de a afla beneficiile sportului și de a îndemna copiii să practice unul dintre sporturile pe care le putem oferi în cadrul Asociației ”Viitorul” Pantelimon.

 

Trofeul „Petre Mitu”, ediția a doua

A doua ediție a trofeului „Petre Mitu” va avea loc pe data de 8 octombrie, pe terenul unității militare.

Competiția de rugby este organizată de Federația Română de Rugby în colaborare cu ACSO Pantelimon și Asociația Internaționalilor de Rugby. Anul trecut, prima ediție s-a bucurat de un adevărat succes, venind în ajutorul financiar și moral al fostului jucător internațional Petre Mitu, originar din orașul nostru, atins de o boală incurabilă.

Petre Mitu a fost unul dintre cei mai buni mijlocași la grămadă din istoria rugby-ului românesc, performând apoi și în Franța, la echipe de top. A fost selecţionat de 30 de ori în Naţionala României, ba chiar a fost şi căpitanul Stejarilor.

 

CSO Pantelimon devine ACSO Viitorul Pantelimon

Clubul Sportiv Orășenesc Pantelimon este în curs de a-și schimba numele și forma juridică de organizare. Clubul de rugby, handbal, dans sportiv, șah, tenis de masă, lupte greco-romane și karate din orașul nostru a depus documentația necesară la Ministerul Tineretului și Sportului, în vederea efectuării acestor schimbări și așteaptă emiterea Certificatului de Identitate Sportivă de către instituția amintită.

Practic, clubul și-a schimbat membrii fondatori, aceștia devenind instituțiile juridice Consiliul Local Pantelimon, Consiliul Local Brănești și SC Parcuri și Servicii Pantelimon. Asta înseamnă că structura sportivă din orașul nostru se desprinde din aparatul Primăriei Pantelimon, devenind o entitate distinctă, cu personalitate juridică. Asta va permite atragerea mai multor sponsori, o contabilitate mai flexibilă a clubului și relaxarea prevederilor legate de legislație a muncii (când vine vorba despre angajații și colaboratorii clubului sportiv).

În plus, se va schimba și numele clubului: acesta va funcționa în cadrul Asociației Clubul Sportiv Orășenesc „Viitorul” Pantelimon și se va numi ACSO Viitorul Pantelimon. Patrimoniul, sigla și palmaresul de până acum al clubului se transferă către noua structură. După ratificarea oficială, ACSO Viitorul Pantelimon se va reafilia la federațiile sportive naționale și la asociațiile județene pe ramură de sport, cu noua denumire și cu noul statut.

Dezvelirea statuii Marianei Lucescu, la Școala nr. 1 din Pantelimon

Foștii elevi ai celei supranumite „Marea Doamnă a Rugbyului Românesc” și pasionați ai sportului cu balonul oval, au participat sâmbătă, în orașul Pantelimon, la ceremonia de dezvelire a statuii Marianei Lucescu, prima femeie-antrenor de rugby din lume.

Bustul onorific este plasat în fața Școlii nr. 1 din oraș și a fost realizat de sculptorul Ion Sideri, el însuși fost sportiv (campion de kaiac-canoe în lotul olimpic al României). Evenimentul a fost organizat de către foștii elevi ai acesteia. A fost un eveniment emoționant pentru orașul nostru și cu mândrie și onoare vom găzdui de acum înainte statuia „Marii Doamne” a sportului românesc.

Mariana Lucescu (1935 – 1999) a fost jucătoare de handbal, baschet şi volei. Pasiunea pentru rugby a deprins-o de la tatăl ei (care jucase la echipa interbelică Viforul Dacia) și de la soțul ei (Dan Lucescu, fost jucător şi arbitru). În 1963, cea care credea că „în rugby și în viață trebuie să fii mereu primul” a devenit profesoară de educaţie fizică şi sport, în – pe atunci – comuna Pantelimon.

Aici a format prima echipă școlară de rugby, antrenând elevii cu pasiune și transmițându-le microbul acestui sport și învățându-i și cum să se comporte în societate. În plus, a predat și la Clubul Sportiv Școlar nr. 2 din București și a format și influențat generații întregi de sportivi. Printre elevii ei, se numără Mircea Paraschiv, Alexandru Dumitru, Stelian Podărescu, Alexandru Rădulescu și George Sava.

Mariana Lucescu, prima femeie antrenor de rugby din lume, onorată în Pantelimon

Sâmbătă, 15 iulie 2017, de la ora 10:00, la Școala nr. 1 din orașul Pantelimon, va fi comemorată Mariana Lucescu, prima femeie antrenor de rugby din lume. Federația Română de Rugby o va sărbători pe doamna rugbyului românesc prin dezvelirea unei statui: un bust plasat în fața Școlii nr. 1. „Este un omagiu pe care dorim să i-l aducem noi, toți cei care am fost crescuți de ea, o formă de respect și mulțumire pentru ceea ce ne-a învățat. La această școală din Pantelimon au avut loc primele ore de rugby conduse de ea și aici am făcut junioratul până la 18 ani. Este un loc plin de istorie, în care prezența Marianei Lucescu s-a făcut simțită zeci de ani. Așteptăm alături de noi toți iubitorii acestui sport, să ne amintim împreună de Marea Doamnă a Rugbyului Românesc”, a explicat antrenorul de rugby Alexandru Achim, care i-a fost elev și care a fost unul dintre inițiatorii proiectului.

Mariana Lucescu (1935 – 1999) a fost jucătoare de handbal, baschet şi volei. Pasiunea pentru rugby a deprins-o de la tatăl ei (care jucase la echipa interbelică Viforul Dacia) și de la soțul ei (Dan Lucescu, fost jucător şi arbitru). În 1963, cea care credea că „în rugby și în viață trebuie să fii mereu primul” a devenit profesoară de educaţie fizică şi sport, în – pe atunci – comuna Pantelimon.

Aici a format prima echipă școlară de rugby, antrenând elevii cu pasiune și transmițându-le microbul acestui sport și învățându-i și cum să se comporte în societate. În plus, a predat și la Clubul Sportiv Școlar nr. 2 din București și a format și influențat generații întregi de sportivi. Printre elevii ei, se numără Mircea Paraschiv, Alexandru Dumitru, Stelian Podărescu, Alexandru Rădulescu și George Sava.

Poreclită „Doamna de Fier”, „Luceasca” și „Madame Rugby”, aceasta a condus CSS 2 spre câştigarea a patru titluri naţionale (primul în 1972). Din 1987, când s-a retras din activitate, nu a mai pășit pe terenul de rugby și a murit în 1999, la câteva săptămâni după un infarct și un atac cerebral.

Salutăm performanța echipelor noastre de rugby, care ne-au adus 4 medalii!

În perioada 10 – 11 iunie, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București, a avut loc tradiționala competiție rezervată copiilor, Trofeul București. Secția de rugby a CSO Pantelimon se poate lăuda cu performanța de a fi urcat pe podium la fiecare categorie.
Palmaresul total al secției de rugby CSO Pantelimon, la ediția 2017 a Trofeului București, a fost de 4 medalii, dintre care 1 de aur, 1 de argint și 2 de bronz.
Felicitări, CSO Pantelimon!

Echipa de rugby U10 (CSO Pantelimon) a devenit campioană municipală!


Avem motive de mândrie: echipa de rugby U10 a CSO Pantelimon a reușit să obțină titlul de campioană municipală. Îi felicităm pe antrenorul Dumitru Stelian si pe micii noștri campioni!
Ultima etapă a competiției organizate de către Asociația Municipală de Rugby București a avut loc sâmbătă, 13 mai, pe Stadionul Tei din București.
Felicitări tuturor pentru munca depusă, voi sunteți cei cu care ne mândrim!

Investițiile în sport în orașul nostru sunt apreciate, iar rezultatele se văd

La competiția din weekend, Cupa CSO Pantelimon de lupte greco-romane, au fost prezenți președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, și secretarul general, Alin Grigore. Președintele FRL a solicitat întreruperea pentru câteva momente a competiției, pentru a îi înmâna primarului orașului Pantelimon, Marian Ivan, o plachetă din partea Federației, în semn de recunoștință pentru activitatea clubului sportiv din orașul nostru.

(mai mult…)