Adresă: Pădurea Cernica, cod 077035

Cum ajungi aici: prin Pantelimon, pe vechiul drum către mare, lăsând Complexul Lebăda pe dreapta, sau pe șoseaua de centură, la 14 km de București.

Pădurea Cernica se află în estul Capitalei, pe o suprafață mai mare decât Băneasa: se întinde de la șoseaua București – Călărași (DN 3) spre sud, până la valea Colentinei, unde se află Lacul Cernica. În zonă, se află Mănăstirea Cernica, Phoenix Complex (ponton, loc de joacă pentru copii, piscină și restaurant), Casa Cernica (ponton, loc de joacă pentru copii, ballroom) și Extreme Park Cernica (parc de aventuri).

Pădurea în sine este un loc potrivit pentru grătar, picnic, pescuit și relaxare în mijlocul naturii. Pe malul drept al lacului sunt amenajate terenuri sportive, un cabinet medical şi debarcader. Flora include stejari, salcii, frasini, ulmi şi plopi. În apele lacului trăiesc știuci, bibani, plătici, lini, somn, caras și alte specii de pești. Se poate pescui în zone special marcate. Fauna pădurii este diversă și include cerbi, căprioare, vulpi şi iepuri.

În toamna lui 2016, un tânăr pasionat de cercetarea arheologică (Nicolae Nicula) a descoperit un adevărat tezaur: folosind un detector Detech Reacher 28 khz, a găsit o pereche de cercei de aur, 4 brățări de argint și mai multe monede.