Click to listen highlighted text!

Primăria orașului Pantelimon a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în data de 12 martie, pentru a analiza situația la nivel național în vederea combaterii infecției cu coronavirus (COVID-19) pe teritoriul orașului Pantelimon. În momentul de față, în orașul nostru nu avem niciun caz confirmat de coronavirus (COVID-19).
Poliția Locală Pantelimon a luat la cunoștință de toate informările și sesizările cu privire la persoanele întoarse din țările afectate de coronavirus(COVID-19), iar toate aceste persoane au fost identificate și vizitate de către echipaje, respecându-se nomele de prevenție necesare. În prezent, în Pantelimon există 13 persoane aflate în izolare la domiciliu, un număr considerabil mai mic față de alte localități ale județului Ilfov.
Comitetul pentru Situații de Urgență a fost înființat în anul 2005, iar componența sa este actualizată ori de câte ori este necesar.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a orașului Pantelimon a decis, în urma sedinței din data de 12 martie, următoarele:
• S-a aprobat inițierea unei campanii de informare a cetățenilor orașului cu privire la măsurile de prevenire și gestionare a infecției cu coronavirus (COVID-19).
• S-a aprobat suspendarea tuturor activităților culturale, artistice, sportive, organizate pe raza localității Pantelimon, până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire.
• S-a dispus dezinfecția zilnică a spațiilor din incinta instituțiilor publice, care au program de lucru cu publicul, existente pe raza localității Pantelimon.
• Se dispune aplicarea măsurilor preventive de securitate și sănătate în muncă pentru angajații primăriei.
• Se dispune unităților de alimentație publică, luarea măsurilor necesare pentru dezinfectarea frecventă a suprafețelor și a zonelor de contact. Dintre acestea amintim: coșurile de cumpărături, banda de produse, clanțe, mânere, balustrade, mese, scaune, etc.
• Se recomandă unităților de tip restaurant, bar, cafenele, să suspende organizarea de evenimente cu un număr mare de participanți.
• Se dispune dezinfecția tuturor mijloacelor de transport public în comun.
• Se dispune dezinfecția spațiilor din incinta instituțiilor publice (școli, grădiniță, bază sportivă, primărie)
• Se recomandă utilizarea în lăcașurile de cult, a obiectelor de unică folosință pentru ritualurile bisercești, dar și dezinfectarea frecventă a zonelor de contact din incinta acestora.
• Se recomandă ca până în data de 31.03.2020 cu posibilitatea de prelungire, sistarea programului cu publicul în Serviciul de Probațiune în localitatea Pantelimon și se va comunica Serviciului de Probațiune Ilfov, măsurile stabilite.
• Se dispune către toți operatorii prestatori de servicii și utilități pentru populație, de pe raza localității Pantelimon, să transmită către Comitetul Local pentru Situații de Urgență, persoanele responsabile cu datele de contact pentru situații de urgență.

Vă aducem la cunoștință că Direcția de Sănătate Publică este autoritatea care identifică și gestionează spațiile pentru cazarea destinată carantinei.
Președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență este primarul localității, Marian Ivan. Acest Comitet se întrunește zilnic sau de câte ori este nevoie în situații precum cea pe o care o traversăm în prezent.

Facem un apel către toți locuitorii orașului Pantelimon să fie responsabili și să se autoizoleze la domiciliu, să evite vizitele, contactele cu alte persoane, zonele aglomerate, spațiile de joacă, mall-urile.
Cetățenii care doresc informații suplimentare despre COVID-19, pot telefona gratuit la numărul: 0800.800.358, să nu creeze panică și să se informeze numai din surse oficiale.

Nu exista comentarii.

Spune-ne parerea ta

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Click to listen highlighted text!